ESTIGMATIZADO
dentro de mí el mismo asombro intacto
del año 1953 o 1954
en la consulta de un médico en Marghita
cristales cubiertos de cortinajes negros y pesados
y junto a ellos dos grandes retratos como únicas ventanas
una niña tocando el violín y una joven señora
mi padre me lo explicó más tarde
oí por primera vez el término campo de concentración
había cruzado en tren Dobrogea hacía tiempo
la gente oteaba despavorida en la noche
los pozos de agua oscura de allí
aunque nadie hasta entonces había pronunciado ante mí
campo de concentración
el médico de Marghita habrá muerto hace mucho
y los retratos habrán sucumbido al vendaval del tiempo
madre e hija asesinadas en un campo alemán
dos unidades aisladas de una cifra infinita
yo cargo su tragedia sobre mi espalda hasta hoy
a veces me aparece de nuevo
el tatuaje en el brazo
tal como se lo vi más tarde
a mi profesora de alemán
en la Universidad de Cluj
_________________________
En "Miniaturas de tiempos venideros. Poesía rumana contemporánea", Ed. y trad., Catalina Iliescu Gheorghiu, Vaso Roto, Madrid, 2013. En la imagen, Nicolae Prelipceanu (Suceava, Rumania, 1942 / Graiu.ro).
Véase también, revista "Poesis", año XXIV, n.º 264-266, 2013 / "Poetry Anthology of the Romanian Writer's Union, 2015", Universidad de Bucarest, 2015.
STIGMATIZAT
înăuntrul meu aceeaşi uimire intactă
din anul 1953 sau 1954
în cabinetul unui medic din Marghita
unde lumina soarelui nu pătrundea niciodată
geamurile acoperite cu draperii negre şi grele
două mari portrete alături singurele ferestre deschise
o fetiţă cântând la vioară şi o tânără doamnă
tatăl meu mi-a explicat mai târziu
am auzit atunci cuvântul lagăr pentru prima oară
trecusem cu trenul demult prin Dobrogea
lumea se uita noaptea cu groază
la ochiurile de apă întunecată de-acolo
dar cuvântul lagăr nu-l mai spusese nimeni
în faţa mea
medicul de la Marghita va fi murit de mult
portretele vor fi dispărut şi ele în vârtejul vremurilor
mama şi fiica asasinate într-un lagăr german
au rămas două unităţi dintr-o cifră nesfârşită
iar eu car în spinare şi astăzi tragedia lor
uneori parcă îmi iese iarăşi
tatuajul pe braţ
aşa cum l-am văzut mai târziu
la profesoara mea de germană
de la universitatea din Cluj
(Fuente: Jonio González)
No hay comentarios:
Publicar un comentario