la balada de las aduanas
No temas –me dijiste–
El dios del color de las hojas viejas
Se mostrará en la aduana del ocaso,
Tiene
Un pico de pájaro cantor,
Gemidos encerrados en el oído
Y el ojo abierto como los muertos.
Le acompañan los cervatillos
Y los ciervos
Que avanzan en parejas como reyes
Coronados con anillos mustios de hierbas –
Él te llevará hasta la aduana del norte.
Allí te esperará
Un dios anciano –
De su órbita derecha
Fluyen las nubes,
De su órbita izquierda–
Nace el ocaso,
Está acurrucado y es calvo
Tiene un rictus alelado,
Incuba huevos de serpiente en las axilas,
En los hombros le crecen plumas de cuervos
En los codos alas de pez,
Grazna con aspereza de vez en cuando,
Su voz te acompañará
Hasta la aduana de levante.
Desde donde
Debe guiarte un niño
Que se esconde.
Es un dios, pero no quiere reconocerlo,
Se transforma a veces en alondra,
O en rana,
Le cuelgan barbas de diente de león,
Alas de mariposa,
Cuernos de las ramas,
Jorobas de las caracolas.
Le puedes reconocer
Sólo
Por la fila amarga
De grullas
Que le siguen
Tras el rayo débil
Tres veces
Enredado sobre él,
Tras el temblor apresurado
De la hoja de morera.
Déjate perseguir – me susurraste–
Hasta la aduana del sur.
Pero no despiertes – me gritaste–
Allí te espera la dueña
Del reino entero.
Pasará su mano sobre tus ojos,
No tengas miedo,
Piensa
Que ella es el hada
Con voz aguda de pavo real,
Con olor a fresas,
Con faldas de hojas de mandrágora
Y labios verdes,
Con el pelo de agua delirante
Fluyendo hacia el mar;
Las aves pasan por su cuerpo,
Los peces por los cabellos –
¡No la despiertes!
Los lagartos mudan sus pieles ebrias,
El sol está ciego en su palma
Y crea el día
Sólo la luna de hiel
Gotea desde lo alto
Sobre nosotros…
Si tienes fuerza
Para soñar que duermes – dijiste –
Puedes regresar
Por la aduana del ocaso.
Versión de Viorica Patea y Natalia Carbajosa
República de las Letras
/
Balada vămilor
Să nu te sperii –mi-ai spus –
Zeul de culoarea frunzelor vechi
Apare la vama de apus,
Are
Plisc de pasăre cântătoare,
Gemete închise-n auz
Şi ochiul deschis ca de mort.
E însoţit de căprioare
Şi cerbi
Înaintând regeşte-n perechi
Cununate cu inele veştede de ierbi –
El te va duce până la vama de nord.
Acolo te-aşteaptă
Zeul bătrân –
Din orbita lui dreaptă
Norii se scurg,
Din orbita lui stângă–
Se face amurg,
E chircit şi e spân,
Are gura nătângă,
Cloceşte ouă de şerpi la subţiori,
Pe umeri îi cresc pene de ciori,
La coate aripi de peşte,
El croncăne rar, răguşit –
Glasul lui te-nsoţeşte
Până la vama de răsărit.
De unde
Trebuie să te conducă un copil
Care se-ascunde.
E zeu, dar nu vrea să recunoască,
Se face când ciocârlie,
Când broască,
Îi atârnă bărbi de păpădie,
Aripi flutureşti,
Coarne de crengi,
Cocoaşe de melci.
Poţi să-l ghiceşti
Doar
După şirul amar
De cocori
Care-l urmează,
După firava rază
Încârceiată deasupra lui
De trei ori,
După tremurul frunzei de dud,
Mai pripit.
Lasă-te hăituit -mi-ai şoptit –
Până la vama de sud.
Dar nu te trezi -mi-ai strigat –
Acolo te-aşteaptă stăpâna
Întregului regat.
Îţi va trece peste ochi mâna,
Să nu-ţi fie frică,
Să crezi –
Ea este zâna
Cu glas ascuţit de păun,
Cu miros de căpşună,
Cu fustele din foi de mătrăgună,
Cu buzele verzi,
Cu părul de apă aiuritoare
Spre mare;
Păsările îi trec prin corp,
Peştii prin plete –
Nu te trezi! –
Şopârlele-şi leapădă pieile bete,
Soarele stă în palma ei orb
Şi nu face zi
Numai luna de fiere
Picură de sus
Peste noi …
Dacă ai putere
Să visezi că adormi -mi-ai mai spus –
Poţi să te întorci înapoi
Prin vama de-apus.
(Fuente: La comparecencia infinita)
No hay comentarios:
Publicar un comentario